Metodologia Învățării Experiențiale


Curs acreditat de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice

DETALII CURS

Curs acreditat de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice

Arhitecţii Educaţiei

“Credem cu tărie în importanţa şcolii şi rolul acesteia în a forma competenţe şi a clădi caractere. Credem că fiecare oră petrecută la clasă poate să inspire copiii de azi să devină cetăţenii implicaţi de mâine. Şi mai credem că rolul principal, pentru ca această transformare să poată avea loc, îl are PROFESORUL – ARHITECT.”

Profesorul – Arhitect este cel care schițează planurile viitoarei „construcții”, în functie de nevoile elevului (cine este, ce nevoi de dezvoltare are, care sunt barierele sale personale) și de factorii obiectivi (armonizarea cu cerințele pieței de muncă, resursele disponibile, standardele de învăţare etc). Profesorul – Arhitect creează condițiile de învățare sănătoase, stimulative, echilibrate în care elevul învaţă, ambii fiind în permanenţă conectaţi cu realitatea.

Pentru a veni în sprijinul acestuia am dezvoltat programul Arhitecţii Educaţiei prin care ne dorim să aducem cât mai aproape de fiecare profesor din România informații, idei, instrumente prin care munca sa să fie cât mai eficientă şi sustenabilă.

Ce ne recomandă pe noi ca arhitecți ai educației?

EXPERIENȚĂ

De-a lungul a 15 ani am dezvoltat programe educaționale care promovează metode de învățare mai apropiate de tineri și de nevoile lor.

CURSURI DE FORMARE

În perioada 2008-2016 am susținut peste 90 de cursuri de formare și am lucrat cu peste 1.350 de profesori. În acest moment avem 34 de formatori acreditați.

RESURSE EDUCAȚIONALE

Am construit o bază de resurse educaționale cu jocuri, povestiri, activități experiențiale și planuri de lecții pentru 13 discipline.

OPORTUNITĂȚI PENTRU TINERI

Până în 2016 am oferit unui număr de peste 23.000 de tineri posibilitatea de a se dezvolta personal și de a-și forma abilități care să-i ajute cu adevărat în viață.

Cine sunt formatorii?

Avem în acest moment 34 de formatori acreditați FNO și ANC pentru a livra cursuri pe metodologia învățării experiențiale și a proiectelor de învățare prin serviciul în folosul comunității.

Hai să ne cunoaștem.

Scrie-ne dacă ai nevoie de informații suplimentare cu privire la cursurile pe care le punem la dispoziție sau dacă ai nevoie de orice informație cu care iți putem fi de folos.

Un program marca

Misiunea Fundaţiei Noi Orizonturi este de  a promova modele de educaţie prin experienţă de calitate, care dezvoltă abilităţi de viaţă în rândul tinerilor, ca o strategie de dezvoltare durabilă a societăţii. Fundaţia Noi Orizonturi îşi doreşte o lume în care toţi tinerii se implică pentru binele comun al tuturor şi simt că pot face o diferenţă în societate.

Partener strategic

Romanian-American Fundation este partener strategic al Fundației Noi Orizonturi din 2010. Fundația investește în programe al căror scop este să implice oamenii în acțiuni și proiecte care duc la dezvoltarea propriilor comunități.